Una dintre cele mai iubite vedete din lume se căsătorește

Una dintre cele mai iubite vedete din lume se căsătorește
Publicat: 17/01/2015, 17:14

Emma Stone și Andrew Garfield, care au o relație de la mijlocul anului 2011, caută un loc potrivit la Roma pentru organizarea nunții lor, la care ar urma să participe doar 25 de invitați, prieteni și membri ai familiei.

„Andrew ar fi foarte mulțumit cu o ceremonie simplă, la primărie, dar Emma vrea ceva mai special, memorabil. Vor să se căsătorească și să întemeieze o familie. Discută aceste lucruri. Se iubesc la nebunie”, a declarat o sursă pentru revista OK!.

Emma Stone, declarată în 2013 și 2014, de revista Forbes, drept cea mai profitabilă actriță pentru studiourile de film de la Hollywood, a fost nominalizată anul acesta la premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, pentru prestația din filmul „Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranței/ Birdman”. Actrița, desemnată în 2012, de revista Vogue, drept cea mai elegantă femeie din Statele Unite ale Americii, a jucat în filme precum „Uimitorul Om-Păianjen/ The Amazing Spider-Man”, „Culoarea sentimentelor/ The Help”, „Prietenie cu folos/ Friends with benefits”, „Filmul 43: Scandalos/ Movie 43”, „Uimitorul Om-Păianjen 2/ The Amazing Spider-Man 2” și „A naibii dragoste/ Crazy, Stupid, Love”.

Andrew Garfield, în vârstă de 31 de ani, a devenit celebru pentru rolul din franciza „Uimitorul Om-Păianjen/ The Amazing Spider-Man”. Garfield a câștigat un premiu BAFTA, pentru cel mai bun actor, pentru rolul din filmul „Boy A”, din 2007.
A mai jucat în filme precum „Rețeaua de socializare/ The Social Network”, care i-a adus o nominalizare la Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar, „Să nu mă părăsești/ Never Let Me Go”, „Cealaltă moștenitoare Boleyn/ The Other Boleyn Girl” și „Dr. Parnassus/ The Imaginarium of Doctor Parnassus”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„UE și-a pierdut mințile. Este un gest sinucigaș”. Moscova despre ajutorul european acordat Ucrainei
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26...
Fostul iubit al Mădălinei Ghenea a sărit în apărarea Simonei Halep! „E ciudat ce s-a...
Abuzuri sexuale la Harrods: «Dă-mi puțin lapte din sânii tăi!». Regina fusese avertizată cu privire...
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Furie printre propagandiștii ruși după explozia mega-depozitului de muniții. „Rusia a pierdut muniție cât pentru...
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a...
Ilie Năstase, revoltat după marea recalculare a pensiilor. Câți bani încasează: „Nici mai mult, nici...
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Cum a reușit Mario Iorgulescu să scape de cei 13 ani de închisoare. Fiul lui...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Chinezii au lansat în România rivalul Daciei Duster! Preț accesibil și dotări pe care nu...
Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
Sorin Bontea, juratul de la MasterChef, n-a prea trecut pe la școală: Am citit câteva...
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
VIDEO Cum gestionează Medana, actuala soție a lui Alin Oprea, situația dintre el și fosta...
Alin Oprea, dezvăluiri incendiare despre viața la Londra a fostei sale soții și a celor...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de...
Schimbări majore pe Instagram pentru cei sub 18 ani